Data
15 august 2025
Ora
17:00 - 23:00
Locatie eveniment
Vulturu - în zona Pieței Agroalimentare.

 

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Primăria Vulturu, alături de Consiliul Local Vulturu, organizează a XII-a ediție a Zilei Comunei Vulturu, vineri, 15 august 2025, ora 17.00, în zona Pieței Agroalimentare.

Comuna Vulturu îmbracă strai festiv într-o zi sacră de sărbătoare creștină,  Adormirea Maicii Domnului – Sfânta Maria Mare, prilej ales de renaștere a identității spirituale a satelor vulturene.

Oamenii satului se bucură împreună cu artiștii îndrăgiți, invitați la eveniment, alături de ansambluri folclorice care aduc voia bună și mândria tradițiilor vrâncenești.

Dansul, cântecul, portul tradițional și îndeletnicirile meșterilor populari prezenți la eveniment îmbogățesc festivitatea identității vulturenilor în zi de sărbătoare religioasă.

Fii satului se vor întrece să încânte publicul iubitor de folclor cu ansamblul Rapsodia Vultureană și fanfara condusă sub bagheta domnului profesor Marian Cucu.  Din comuna Liești, județul Galați, ne vor încânta tinerii ansamblului folcloric Cununița satului.

Centrul Cultural Vrancea, în calitate de partener la eveniment, prezintă publicului vulturean,  începând cu ora 15.00, standuri cu obiecte populare ce promovează frumusețea meșteșugului tradițional, din satele vrâncene și momente artistice cu membrii ansamblurilor folclorice: Brâul de la Jitia și Chipărușul din Nereju.

Meșterii populari din partea  Centrului Cultural Vrancea sunt:

  • Șerban Terțiu – Tezaur Uman Viu ( comuna Nereju)
  • Lenuța Terțiu ( comuna Nereju)
  • Tudorița Lupașc din comuna Nereju – crestături populare și obiecte de cult;
  • Floarea Țăpor din comuna Jitia – țesături populare;
  • Maricel Arcan din comuna Vulturu, sat Vadu-Roșca – împletituri nuiele și atelier de
    lucru;

Programul artistic al Zilei Comunei Vulturu, prezentat de actorul Sorin Francu, include invitații surpriză ai Primăriei Vulturu și ai Consiliului Local Vulturu, cu nume îndrăgite de publicul vulturean.

Vă așteptăm cu mult drag!

 

  • Organizator Primaria Vulturu
Anterior Festivalul Folcloric Glasul Buciumului Spulber, Vrancea, Ediţia a IV-a, 17 august 2025