Image Alt

Premii – Concurs Naţional de Meşteşuguri Tradiţionale al Şcolilor Populare de Artă Pavel Terţiu Ediţia a XIV-a, Focşani 2020

Premii – Concurs Naţional de Meşteşuguri Tradiţionale al Şcolilor Populare de Artă Pavel Terţiu Ediţia a XIV-a, Focşani 2020

             Centrul Cultural Vrancea, sub egida Consiliului Judeţean Vrancea, a organizat în parteneriat cu Muzeul Vrancei şi Ansamblul Ţara Vrancei, a – XIV-a ediţie a Concursului Naţional de Meşteşuguri Tradiţionale al Şcolilor Populare de Artă.

            Concursul a fost adresat elevilor şcolilor populare de artă, având ca obiectiv descoperirea talentelor, promovarea valorilor şi frumuseţea artei populare tradiţionale, arătând comunităţii un posibil model uman de urmat, dezvoltând gustul şi sensibilitatea estetică în rândurile comunităţii locale şi naţionale.

      Juriul concursului a fost alcătuit din:

  • Preşedinte al juriului – dr. etnolog Aurelia Cosma, Muzeul Satului Dimitrie Gusti Bucureşti;
  • Membru – Alina Ulmeanu, șef al Secţiei de Etnografie, Muzeul Vrancei;
  • Membru – prof. dr. Liviu Nedelcu – manager al Centrului Cultural Vrancea.

La concurs au participat elevi ai şcolilor populare de arte din judeţele: Alba, Botoşani, Covasna, Iași şi Vrancea.

În urma jurizării, au fost desemnați următorii premianți:

  • Secţiunea Măşti  populare

         – premiul  I- Clasa Măști populare Nereju, jud. Vrancea;

         – premiul  al II-lea – Clasa Măști populare Nereju, jud. Vrancea;

         – premiul  al III-lea – Szasz Reka, Sf. Gheorghe, jud. Covasna.

  • Secţiunea Icoane tradiţionale

         – premiul  I- Nedelcu Mihaela, Iași, jud. Iași;

         – premiul  al II-lea Hațegan Angela, Alba-Iulia, jud. Alba;

         – premiul  al III-lea –  Zaharia Elena Florentina, Iași, jud. Iași;

         – Menţiune – Papistașu Clara Emma, Iași, jud. Iași.

  • Secţiunea Crestături populare

         – premiul  I –  Clasa de Sculptură populară, Nereju, jud. Vrancea; 

         – premiul  al II-lea – Văscu Ioan, Botoșani, jud. Botoșani;

         – premiul  al III-lea – Clasa Obiecte de cult, Nereju, jud. Vrancea;

         – Menţiune – Clasa Sculptură populară, Nereju, jud. Vrancea.

  • Secţiunea Dogărie  mică

         – premiul  I-   Clasa Dogărie, Nereju, jud. Vrancea;

         – premiul  al II-lea – Clasa Dogărie, Nereju, jud. Vrancea.

  • Secţiunea Instrumente  populare

         – premiul  I-  Clasa Instrumente populare, Spulber, jud. Vrancea; 

         – premiul  al II-lea – Clasa Instrumente populare, Nereju, jud. Vrancea;

         – premiul  al III-lea –  Clasa Instrumente populare, Nereju, jud. Vrancea.

  • Secţiunea Ouă încondeiate

         – premiul  I- Ursulean Sânziana Elena, Botoșani, jud. Botoșani;

         – premiul  al II-lea – Hrizcu Cristina, Botoșani, jud. Botoșani;

  • Secţiunea Ţesături populare (scoarţe)

         – premiul  I- Clasa Țesături populare, Bârsești, jud. Vrancea;  

         – premiul  al II-lea – Clasa Țesături populare, Soveja, jud. Vrancea;  

         – premiul  al III-lea – Clasa Țesături populare, Jitia, jud. Vrancea;  

         – Menţiune – Clasa Țesături populare, Câmpuri, jud. Vrancea;

  • Secţiunea Ţesături populare (ştergare)

         – premiul  I- Clasa Țesături populare, Nereju, jud. Vrancea;

         – premiul  al II-lea – Clasa Țesături populare, Câmpuri, jud. Vrancea;

         – Menţiune –  Pădăluță Laura Simona, Botoșani.

 

Expoziția poate fi vizitată la sala Balada din Focșani, începând de joi, 3 decembrie 2020, în conformitate cu legilația actuală de prevenire a pandemiei de coronavirus.