Image Alt

Expozitia 10+ 1 Lepsa 2016

Expozitia 10+ 1 Lepsa 2016

Eterogenă ca majoritatea expozițiilor ce urmează unei tabere de creație, selecția din lucrările invitaților la Lepșa în acest an este expresia pluralității de opțiuni stilistice ale artiștilor contemporani și a libertății pe care o oferă condiția unui simpozion care își propune crearea unui context pentru comunicare și pentru exercițiul creator în sine. Peisajul are pentru cei mai mulți dintre participanți doar funcția secundară a unui spațiu de relaxare în afara atelierului, dar această desprindere de presiunea traseului stilistic dominant nu împiedică opțiunea tocmai asumată să rămână operant chiar în situația devenită tot mai rară a studiului empatic al naturii, plain air-ismul nemaifiind activ decât ca referință. Totuși pentru trei dintre invitați peisajul rămâne sau devine/redevine o temă picturală prin excelență, un exercițiu căruia franchețea mimetică sau intensitatea implicării subiective nu îi îngrădesc libertatea. 
   Călin Beloescu, pentru care peisajul este o temă recurentă între alte cicluri de pictură aflate în dialog cu areale culturale din care citează și comentează secvențe narative, dar mai ales soluții stilistice, într-un dialog eclectic tipic postmodern, reactualizează filonul peisagistic într-o imagine de iarnă, bazată pe o relație între alburi reci și negruri contrastante, între o grafie fermă, ce impune forma și o picturalitate austeră. Simion Zamșa abordează peisajul cu un hedonism cromatic ce presupune armonizări de contraste delicate temperate de integrarea luminii în consistența culorilor, atmosfera purtând o amprentă lirică. Pentru Mihai Sârbulescu peisajul persistă a fi un autoportret exteriorizat, transpus în expresionismul cromatic cu contraste intense de albastru-orange, și o materie picturală agitată, și forme și zone spațiale ferm delimitate. Aceeași apartenență stilistică la modul de figurare tradițional ce mediază între exigențele reprezentării și asceza orientală, bizantină, îi slujește lui Horea Paștina în impunerea sobră, minimalistă cromatic, a temei sacre a Euharistiei, într-o serie de naturi moarte simbolice, în care pe masa sacrificială sunt alăturate potirul și prescura. Pictura sa are ca referință pasajul dintre stilul iconografiei bizantine și deschiderea spre pictura premodernă occidentală. Și el și Mihai Sârbulescu continuă în maniere diferite această mediere/sinteză între cele două ideologii estetice tradiționale, cea a reprezentării simbolice și cea a unui mimetism subiectiv, investit cu vocația metonimiei simbolice, păstrând traseul grupului Prolog important în dialogul traseelor de evoluție ale artei românești a deceniilor nouă și zece ale finalului de secol. 
   Silviu Oravitzan își asumă același program într-o manieră mai explicită, dar așează suprapunerea traseelor stilistice convergente semantic declarat în arealul sacrului. Pe fundalul unei texturi abstracte de cruci intens colorate în auriu, tonuri de roșu și accente de negru, scena ”Coborârii de pe cruce” tratată în stil bizantin, și în care trupul depus la picioarele unui crucifix axial, pe care în centru veghează un serafim, confruntă traseul pur oriental al refuzului figurării antropomorfe cu figurarea iconică a corporalității transfigurate. Direcția expresionismului abstract gestual cu propria sa tensiune a definirii, impulsul gestului ca și materialitatea cromatică cu aportul său de subiectivitate și de densitate substanțială lărgind foarte mult sau deturnând sensul abstracției ca narativitate subsumată, integrată gestului, impulsului vital este prezent prin lucrările pictorilor Liviu Nedelcu și Miron Duca. Cele mai recente preocupări ale lui Liviu Nedelcu extind exercițiile hibridării de la integrarea figurării narative și chiar de tentă realistă în contextul dinamismului gestual autonom la așezarea libertății gestuale sub autoritatea demersului conceptual, citatul din semnăturile unui maestru extrem oriental – ”Mă numesc roşu”, ”Mă numesc negru”- suplimentând semnificația libertății expresioniste a gestionării celor două dominante cromatice ale compoziției. Imersiunea textului în discursul gestual a apărut destul în mai multe dintre seriile sale de combinări ale libertății expresioniste cu textualismul susținut de scriere, de grafismul angajat ca suport al mesajului care angajează pictura într-un alt nivel alt comunicării. Pentru Miron Duca exercițiul liber, controlat doar ca raporturi cromatice de o sensibilitate educată, îi este suficientă. Gesturile propun un joc de desfășurări rectilinii, desigur negeometrizate, și de ample curbe deschise. Culoarea este bogată, cu game rafinat îndrăznețe. 
   Aceeași diversitate de teme și de soluții formale o regăsim și în cazul sculpturii. Darie Dup se joacă hermeneutic cu mitul mărului, instrument al ispitei care pătrunde în Omul primordial/perechea primordială. Tratarea senzuală a obiectului sculptural decodează mitul ca triumf al exigențelor pântecelui digestiv și sexual metaforizate de sărutul-mușcătură. Și mărul și buzele ce îl asediază sugerează o carnalitate redundantă, provocatoare susținută și cromatic. Mihai Damian urmărește în acest stadiu o transpunere într-o materie fluidă și în tehnica turnării tema definitorie a degajării figurii din masa materială. Figura reprezentată în relație cu volumele geometrice face referință la capitelurile istoriate care antropomorfizează coloana sau îi distribuie rolul de suport al unei narativități mitice, fantastice sau comemorative. 
  Uneori jocul contrastului este pur formal. Perspectiva din care Liviu Rusu abordează disponibilitatea cubului pentru valorizările fragmentului cu întregul și pentru susținerea unor partituri de semnificații abstract narative este constructivistă. Dar această poetizare a unui proces fizic/matematic de gestionare a formei ce explicitează discursul lucrării ”Memoria Cubului” demonstrează preocuparea sculptorului pentru investirile referențiale vast culturale la care cu mijloace stilistice diferite trimite și ciclul de referință folclorică al ”Arcei”. Marian Petre integrează unei rețele decorative care citează rețeaua metalică funcțională a vitraliului. Masele materiale susținute de rețea sunt însă opace, ea integrându-se basoreliefului figurativ, dar în relație cu sculpturile volumetrice, dantelăria metalică păstrează doar funcția ornamental compozițională. Alexandra Titu